Se spune că o felie de pâine cu unt cade întotdeauna cu untul în sus. Se mai spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Se spun multe lucruri, dar şi mai multe rămân nespuse. Cinema-Edu este un proiect care spune şi te lasă şi pe tine să spui. Mai exact, este primul proiect de educaţie socială şi cinematografică apărut în România, special conceput pentru elevii liceeni şi deschis profesorilor. Şi mai exact de atât, Cinema Edu constă în organizarea de proiecţii a unor filme ce te fac să gândeşti, cu mesaje ceva mai elaborate, nu cu vampiri sclipicioşi la petreceri studenţeşti ce se transformă în camioane. La finalul proiecţiilor au loc discuţii pe teme sociale între elevii din public şi invitaţi speciali.
Ca urmare a primirii extrem de bune a primei editii a proiectului, Asociatia Culturala Macondo a decis continuarea acestuia in 2012 la scara nationala, din februarie până în decembrie.
Aproximativ 50.000 de elevi din 14 orașe, 80 licee, vor fi familiarizaţi, pe parcursul a mai multor luni, cu sala şi cu ecranul de cinema şi vor asista la filme ce fac parte din patrimoniul cinematografic mondial.
Regizorul acestui proiect, Asociaţia Culturală Macondo, nu este la prima producţie; printre iniţiativele şi proiectele sale se numără: lansarea şi exploatarea Noului Cinematograf al Regizorului Român (NCRR), programarea filmelor de artă si organizarea CineClubului „Luni de film” la NCRR (filme clasice româneşti), intâlniri lunare cu regizori romani (Radu Muntean, Nae Caranfil, Tudor Giurgiu, Alexandru Solomon, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu etc.), organizarea retrospectivei Michael Haneke si Ulrich Seidl la Bucureşti şi Cluj, organizarea Festivalului de Film German la NCRR, fidelizarea publicului: un tânăr cinefil de la NCRR a fost invitat la Festivalul de Film de la Veneţia 2010 si 2011.
Robert Pattinson detine rolul principal in Cosmopolis, cel mai recent film al lui David Cronenberg, ce se anuta a fi un must-see absolut pentru fanii regizorului.
Spoiler alert Cosmopolis!
Suntem in aprilie, anul 2000 si o era este pe cale sa ia sfarsit: aceea a boom-ului financiar care debordeaza de optimism si bani.
Eric Parker, un manager de investitii miliardar in varsta de 28 de ani, paraseste penthouseul sau din Manhattan instalindu-se in limuzina alba, cu doua misiuni pentru aceasta zi: acelea de a face un pariu magnific impotriva yenului si de a se tunde in cealalata parte a orasului.
Calatoria sa spre frizer este o odisee contemporana, amuzanta si rapida. Retinut in trafic de un convoi prezidential, funeraliile unui star de muzica si o demonstratie politica violent, Eric are o serie de vizitatori in mijlocul sau de transport – expertii sai in securitate, tehnologie, valuta, finante si teorie. Citeodata paraseste masina pentru sex, iar alteori nu trebuie sa o faca.
Cosmopolis va fi lansat in curind in SUA si va fi proiectat si la Festivalul de Film de la Cannes 2012, luna aceasta. Din cast mai fac parte Juliette Binoche, Paul Giamatti, Samantha Morton. Mai multe aici.
Studioul de animație, efecte vizuale și postproducție DSG, cel care a realizat animația filmului Crulic – Drumul spre dincolo, de Anca Damian, termină în curând lucrul la The Temptress, un proiect inedit în România, o combinație originală de documentar, ficțiune și animație. Regia îi aparține cineastului irlandez David Kinsella, iar animația a fost creată de Dan Panaitescu.
The Temptress (titlu de lucru Child of Two Lands) este un mediumetraj de circa 30-35 de minute care aduce în discuție problema inadaptării a două imigrante de culoare, mamă și fiică, provenite din Sudan și stabilite în Norvegia. Povestea celor două servește însă și ca pretext pentru relatarea unei legende africane pline de mister și cruzime, a unei leoaice care pleacă în lume în căutarea celui mai frumos bărbat, devorându-i în drumul ei pe cei pe care-i întâlnește.
Filmul combină imaginile documentare ale tribului sudanez Dinka cu cele filmate în Norvegia, cu protagonistele, și cu scene de animație, fie sub formă de inserții în secvențele filmate, fie ca scene separate create exclusiv în studio. Ponderea imaginii filmate/animație este de aproximativ 50%-50%. Scenariul este semnat de Klaas Bense, editorul filmului este Șerban Georgescu, de la studioul Kolectiv România, iar de sunet se ocupă Alex Claude.
„Pentru noi este un proiect foarte ofertant din punct de vedere creativ. Am fost implicați încă din fazele incipiente, de la storyboard și am lucrat apoi la partea de look development și character design. Animația este creată în tehnica 2D cadru cu cadru, realizată exclusiv pe computer. În final vom avea peste 15 minute de animație, în majoritatea scenelor fiind vorba despre animație de personaj. În afară de personaje, s-au mai animat animale, fluide, efecte și foarte mult sânge”, explică Dan Panaitescu.
Artistul si animatorul Dan Panaitescu este specializat în animaţie 2D cadru cu cadru si, alături de Dragoș Ștefan, unul dintre trainerii primului workshop de animaţie Anim’est – Animation Worksheep. În 2009, Dan a câștigat Premiul Anim’est pentru Cel mai bun clip publicitar. Totodata, el este unul dintre cei mai importanţi oameni din spatele animației lungmetrajului Crulic – drumul spre dincolo (r. Anca Damian). Apreciat în mod special pentru stilul vizual eclectic și expresiv, filmul a câștigat numeroase premii și este primul lungmetraj românesc selecționat în competiția Festivalului Internațional de Film de Animație de la Annecy. Pentru animația din Crulic, Dan Panaitescu și animatorii DSG Raluca Popa și Dragos Ștefan au obținut o mențiune specială din partea Uniunii Cineaștilor din România.
David Kinsella (48 de ani) a câștigat, la rândul său, numeroase premii importante ca fotoreporter și cineast. Născut în Irlanda, artistul s-a stabilit în Norvegia în 1991, în ambele țări câștigând de mai multe ori titlul de Fotoreporterul Anului. A regizat documentare pe subiecte puternice precum „Killing Girls”, „A Beautiful Tragedy” și „Love Letter’s from a Children’s Prison”, toate plasate în Rusia. Acesta din urmă a fost nominalizat de American Film Institute la categoria Cel mai bun documentar de lungmetraj, în 2006, și a fost cel mai de succes documentar din Norvegia, în același an.
DSG este un studio de animaţie, efecte vizuale (VFX) şi postproducţie înfiinţat în 2004 şi recunoscut deja pe piaţa românească de film şi publicitate. Are în portofoliu numeroase reclame şi lungmetraje şi a realizat o serie de efecte vizuale complexe pentru „Undeva la Palilula”, primul film al lui Silviu Purcărete, „Despre oameni și melci”, de Tudor Giurgiu, și „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu. Următorul proiect al studioului este un scurtmetraj de animaţie.
Devenit deja o tradiţie de succes a TIFF-ului, care îl găzduieşte din iunie 2005, Let’s Go Digital! se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, din toată ţara, pasionaţi de film, fotografie, editare video.
Timp de 10 zile participanţii la proiect vor lua contact cu lumea filmului din interior, parcurgând intensiv toate etapele realizării unui film: scrierea scenariului, filmare, editare. Vor avea acces la aparatura profesională, fiind îndrumaţi de profesionişti din cinematografia românească.
Nu în ultimul rând, tinerii se vor putea bucura de toate evenimentele festivalului şi vor avea ocazia de a intra în contact cu diferite personalităţi din industria cinematografică.
Cei 15 participanţi, aleşi pe baza unei preselecţii făcute de echipa de traineri care va susţine atelierul la Cluj, vor lucra în echipe de câte 3, pornind de la o temă dată, la finalul workshop-ului rezultând 5 filme de scurt metraj. Acestea vor fi proiectate în ultima seară în faţa publicului festivalier, care va avea sarcina de a desemna cel mai bun film realizat în cadrul Let’s Go Digital! 2012. Scurt metrajul câştigător va fi premiat în cadrul Galei de Închidere a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Din 2007, Let’s Go Digital! invită în fiecare ediție 3 foști participanți, aleși pe baza unei preselecții, ce au rolul de a-i îndruma pe începători și de a realiza un film de „making of” al atelierului. Filmul este proiectat pe scena festivalului, la închidere.
Ultima zi de primire a aplicaţiilor este 18 mai 2012. Pentru vizualizarea regulamentului şi înscriere, va rugăm accesaţi: http://www.tiff.ro/regulament/18
Let’s Go Digital! este organizat de Asociatia de Promovare a Filmului Romanesc, cu sprijinul CNC, Media, Universitatea Sapientia, in parteneriat cu Cinema-edu.
Joia este ziua marilor autori la Cinemateca, il comemoram pe Andrei Tarkovski (80 de ani de la naştere pe 4 aprilie 2012) prin proiectia unora dintre filmele sale:
Joi, 12 aprilie
16:00 ANDREI RUBLIOV – URSS, 1966 – R: Andrei Tarkovski – Cu: Anatoli Soloniţîn, Nikolai Grinko, Ivan Lapikov, Nikolai Burliaev, Rolan Bîkov, Irma Raush Tarkovskaia
Realizat în maniera frescei istorice, filmul povesteşte viaţa celebrului iconar rus de la cumpăna secolelor XIV-XV, Andrei Rubliov. Acţiunea se întinde pe durata unui sfert de veac şi este alcătuită dintr-un prolog şi şase părţi. Filmul propune o meditaţie pe tema relaţiei dintre artist şi epoca în care trăieşte.
19:30 SOLARIS / SOLIARIS – URSS, 1972 – R: Andrei Tarkovski – Cu: Donatas Banionis, Natalia Bondarciuc, Iuri Iarvet
Într-un viitor neprecizat, savantul Kris este trimis pe planeta Solaris. La bordul navei sale au loc evenimente bizare. După ce descoperă că planeta are particularitatea de a materializa dorinţele celor ajunşi acolo, Kris revine (sau îşi închipuie că revine) pe Pământ, pentru a se reconcilia cu tatăl său.
Joi, 19 aprilie
17:30 OGLINDA / ZERKALO – URSS, 1975 – R: Andrei Tarkovski – Cu: Margarita Terehova, Filip Iankovski, Ignat Danilţev, Oleg Iankovski, Alla Demidova
„După SOLARIS, frumoasă povestire necunoscută, Tarkovski rupe orice legătură cu cronologia lineară pentru acest film-eseu direct autobiografic şi voluntar compozit (amestec de epoci şi, de asemenea, de documente şi de imagini puse în scenă) fără încetare, la limita pulverizării într-o colecţie de momente separate.” (Michel Chion, „Dictionnaire des films Larousse”, 2002)
19:30 CĂLĂUZA / STALKER – URSS, 1979 – R: Andrei Tarkvoski – Cu: Alexander Kaidanovski, Anatoli Soloniţîn, Nikolai Grinko, Alissa Freindlikh
La fel ca şi SOLARIS, CĂLĂUZA este o adaptare a unui roman SF şi utilizează procedeele specifice genului pentru a ridica întrebări fundamentale despre umanitate, memorie, dorinţă şi disperare.
Apoi, miercuri e ziua maeştrilor filmului românesc. Miercurea viitoare vedem Padurea spinzuratilor, ca parte din programul Integrala Liviu Ciulei.
Miercuri, 18 aprilie
16:30 PĂDUREA SPÂNZURAŢILOR – România, 1965 – R: Liviu Ciulei – Cu: Victor Rebengiuc, Liviu Ciulei, Ştefan Ciubotăraşu, Ana Szeles, Gina Patrichi, Emil Botta, Ion Caramitru
„Liviu Ciulei este cel mai bun regizor român şi un cineast de clasă internaţională. (…) A doua parte a filmului este remarcabilă. Zugrăvirea unui sat de pe front, împotmolit în noroi, reaminteşte uneori (fără posibilitatea unei influenţe) de filmul lui Joseph Losey [PENTRU ŢARĂ ŞI REGE, 1963]. Ultima scenă, aproape mută, în care vedem o tânără ţărancă pregătind ultima masă pentru omul pe care îl iubeşte şi care este destinat ştreangului, este sublimă. Cu PĂDUREA SPÂNZURAŢILOR, cinematograful românesc, acest nou venit, dobândeşte un frumos loc în arena internaţională.” (Georges Sadoul, „Les Lettres francaises”, nr. 1083, 4 iunie 1965).
Cinemateca Union este situata la nr. 21 pe str. Ion Campineanu, Bucuresti.
In asteptarea lansarii sezonului 5 al serialului Mad Men, producatorii au publicat o serie de postere in orasele americane. Trecatorii, insa, se pare ca le-au considerat destul de.. minimaliste, si au dorit sa le imbogateasca:
Un anume site a cerut chiar cititorilor sa trimita mai multe asemenea propuneri:
Actiunile fanilor, impreuna cu lansarea mult asteptata a sezonului 5, a dus la crearea unui nou trend in fotografie, numit …draping (as in Don Draper):
Viktor Hertz, un grafician suedez recunoscut, a realizat recent niste postere perfecte tip pictograma (pictografia este o formă de scriere în care ideile sunt transmise prin desene) pentru filmele lui Stanley Kubrick, ca omagiu adus regizorului in expozitia virtuala “Kubrick et le web”, realizata de Cinémathèque française.
Pe linga siteul lansat cu ceva vreme in urma, producatorii au lansat si The Capitol Tour (..cu domeniul .pn), unde fanii pot explora universul Panem. Lionsgate s-a asociat astfel cu Microsoft, incercind o dubla promovare, a filmului, cit si a Internet Explorer 9. Un ghid holograma ii indruma pe fanii sositi in Capitoliul virtual care pot recunoaste personajele din roman, pot asculta un mesaj al Presedintelui Snow si se pot loga cu contul de Facebook pentru a afla din ce “district” fac parte prietenii lor. Alte caracteristici ale siteului includ accesul in centrul de antrenament al tributilor.
O a doua “gaselnita” a producatorilor este lansarea unui blog.. de moda din Capitoliu. Aici fanii pot vedea ce se poarta in Capitoliu, cine este trend-setterul (evident, este Effie Trinket, jucata de Elizabeth Banks, escorta tributilor din Districtul 12 pe care siteul o numeste o “fashion pioneer”), si care sunt acele tendinte in machiaj, lac de unghii (manichiura este deosebit de importanta in Capitoliu) sau tinute purtate de tributi. CapitolCouture.pn, un blog lansat pe Tumblr, ofera nu numai informatii despre locuitorii din Capitoliu, ci si multe nume reale din care acestia se pot inspira: Alexander McQueen, John Galliano, Miu Miu, Jean Paul Gaultier. Exista chiar o sectiune intreaga dedicata pantofilor: cei aurii purtati de Effie Trinket (creati de Alexander McQueen), cei “negri ca taciunele”, atribuiti locuitorilor din Districtul 12 unde sunt multe mine de carbune, botinele bleu cu rosu aparent ale unei chelnerite din Capitoliu, si chiar si o pereche de cizme de lupta ale unor tributi. Tot aici fanii se pot inscrie intr-un concurs prin care se alege Noul Stilist al Districtului din care fac parte, pentru ca moda este foarte importanta in Capitoliu!
The Hunger Games (Jocurile foamei), in regia lui Gary Ross (“Seabiscuit”), in care ii mai vedem pe Jennifer Lawrence, Stanley Tucci, Wes Bentley, Woody Harrelson si Lenny Kravitz, este bazat pe primul roman din trilogia scrisa de Suzanne Colins, celelalte doua (Catching Fire – Sfidarea si Mockingjay – Revolta) urmind a fi ecranizate in alte trei filme (filmul Catching Fire este programat pentru lansare in cinema in noiembrie 2013). Fiecare dintre volume contine 27 capitole si este impartit in 3 sectiuni a cite 9 capitole, scriitoarea explicind acest fapt prin experienta ei in compunerea pieselor de teatru, a caror structura o apreciaza. Toate cele trei volume au fost traduse si publicate in limba romana.
Actiunea trilogiei are loc intr-un viitor indefinit, in Panem, intr-un tinut in care se aflau odinioara tarile din America de Nord, acum distruse. Panem este constituit din bogatul Capitoliu si 12 (odinioara 13) Districte, aflate sub dictatura Capitoliului. Ca pedeapsa pentru o veche revolta impotriva Capitoliului in urma careia toate Districtele au fost invinse, unul dintre ele fiind complet distrus, in fiecare an, o pereche a cite un baiat si o fata cu varsta intre 12 si 18 ani, din fiecare district, este fortata sa participe prin loterie la “Jocurile Foamei”. Acestea nu sunt altceva decit un extravagant reality show televizat, in care cei 24 de tineri, “tributii”, lupta intre ei pe viata si pe moarte intr-o arena vasta in aer liber, pina cind numai unul ramane in viata. Castigatorul este apoi recompensat cu hrana si bogatii si lasat sa se intoarca acasa.
Primul roman, publicat in septembrie 2008 si cu un succes fulminant in vanzari, o prezinta pe Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence), o tanara din Districtul 12, care se ofera voluntar ca tribut in Jocurile Foamei, in locul surorii sale mai mici, Prim, care fusese de fapt aleasa prin loterie. Katniss devine astfel o eroina, castigand apoi Jocurile Foamei, la egalitate (o noutate pentru Panem) cu Peeta Mellark, un baiat din acelasi district, care se indragosteste de Katniss, cei doi intorcindu-se acasa victoriosi.
In urmatorul roman, Catching Fire (Sfidarea), Capitoliul este furios ca o revolta a izbucnit ca urmare a purtarii lui Katniss in primul roman, astfel ca ii forteaza pe ea si pe Peeta sa concureze in editia speciala cu numarul 75 a Jocurilor Foamei, alaturi de castigatorii celorlalte editii. Cei doi se aliaza cu alti tributi si reusesc sa distruga arena si sa fuga. Katniss este dusa apoi in Districtul 13, despre care se credea ca a fost distrus, Peeta este prins insa si Districtul 12 este distrus.
Mockingjay (Revolta), al treilea si ultimul roman se axeaza pe revolta districtelor impotriva Capitoliului si a Presedintelui Snow. Katniss este de acord sa conduca rebeliunea, Peeta si ceilalti ostatici sunt salvati. Katniss, Peeta si alti citiva se intorc in Capitoliu pentru a-l ucide pe Snow. Inainte insa de a o face, Prim, sora lui Katniss este ucisa intr-o explozie indreptata impotriva rebelilor. Snow ii spune apoi lui Katniss ca atacul fusese planuit de presedintele Districtului 13, Coin. Katniss si Peeta se intorc in Districtul 12, acum distrus. Katniss se indragosteste intr-un final de Peeta, cu care se casatoreste, si cei doi au copii dupa multe incercari nereusite.
Filmul The Hunger Games reprezinta genul acela de succes care poate schimba soarta unui studio, mai ales in cazul Lionsgate care in ultimii ani a avut citeva esecuri cu Killers, Conan the Barbarian si Warrior. Lionsgate, cunoscut in special pentru lansarea seriei Saw si a filmelor lui Tyler Perry, a achizitionat The Hunger Games ca parte a unei strategii prin care studioul se angaja in productia unor filme de mai mare anvergura in box-office. Strategia a dat roade, atit in incasari, cit si in atragerea publicului, The Hunger Games avind un procent de doua ori mai mare de public masculin decit franciza Twilight.
Filmul va corespunde intru totul realitatii istorice si va relata viata artistului si dragostea sa nemuritoare pentru sotia sa, Gala, fiind singura productie sustinuta de Fundatia Gala-Salvador Dalí. Fundatia a fost deschisa in 1983 de insusi Dalí si va oferi acces liber scenaristei la arhivele de scrisori si alte materiale necesare in cercetare.
Salvador Dalí nu era numai un pictor suprarealist cu o cariera fascinanta, ci avea si o viata publica extrema alaturi de sotia sa, Gala. Cuplul celor doi era recunoscut pentru munca lor, dar si pentru scandalurile pe care obisnuiau sa le provoace, printre care se numara un bal mascat unde si-au facut aparitia costumati in rapitorul copilului aviatorului Lindberg si copilul in cauza.
Fundatia are insa incredere in proiect, care pare unul promitator, producatorul Brian Grazer marturisind ca Paige le-a prezentat deja un plan de scenariu prin care viata lui Dalí ar avea aplomb si pe marele ecran.
Sa vedem acum daca exista vreun actor care sa interpreteze un Dalí mai convingator decit Adrien Brody
România, anii ’60. Serafim, un tânăr doctor, primește repartiție pe termen scurt la spitalul din Palilula, un orășel pierdut undeva pe harta țării, urmare a decesului precedentului medic pediatru, nea Pantelică.
Palilula, un autentic “Macondo” oltenesc, este un orăşel pierdut undeva pe harta ţării. Acolo, nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu adevărat. În spital, bolnavii sunt perfect sănătoşi, iar una dintre distracţiile lor preferate este să asiste la disecţiile de la morgă. Restul populaţiei e imbecilă şi fermecătoare, izolată pentru eternitate în beţie, petreceri şi orgii. Schimbările de regimuri politice, morţile, incendiile şi inundaţiile, nici una dintre aceste modificari majore, zguduitoare, ale lumii exterioare nu îi perturbă. Alternativ agitaţi şi puturoşi, fericiţi şi melancolici, sunt mereu acolo, împreună, în centrul lumii, pe terasa cu oleandri, la spital şi la hotelul Boema.
Serafim se adaptează treptat lumii din oraș și ajunge, într-un final, fără voia sa, să-i aparțină.
În fiecare zi, incepând din 2 aprilie pina la premiera pe marele ecran, suntem invitati să descoperim care sunt personajele în jurul cărora a fost construită povestea filmului Undeva la Palilula. Aflam, astfel, o lume aparte în care derizoriul coexistă cu lucruri fermecătoare, asemenea universurilor lui Fellini sau romanelor lui Eliade, in care realitatea nici nu există decât dacă e povestită..
Rolul principal al peliculei este jucat de actorul Teatrului Maghiar din Cluj, Áron Dimény, cunoscut publicului cinefil din Europolis, regia Cornel Gheorghiţă, unde a avut rolul principal, sau filmele maghiare Fateless, regia Lajos Koltai (ecranizarea romanului omonim de Imre Kertesz) şi Mansfeld.
Din distribuţia filmului fac parte actori români de renume precum George Mihăiţă, Constantin Chiriac, Răzvan Vasilescu, Sorin Leoveanu, Ofelia Popii.
Horaţiu Mălăele, Marius Manole întregesc o distribuţie care numără peste 50 de actori, în majoritate provenind de la teatrele cu care Silviu Purcărete a colaborat în ultimii ani: Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu, Teatrul Naţional Marin Sorescu Craiova, Teatrul Maghiar de Stat Cluj şi Teatrul Naţional Vasile Alecsandri Iaşi.
Pelicula reprezintă debutul cinematografic al cunoscutului regizor de teatru, fiind un proiect grandios care reuneşte importante nume din lumea teatrului şi filmului românesc. Decorurile sunt semnate de Helmut Stürmer şi Dragoş Buhagiar, costumele de Lia Manţoc iar muzica de Vasile Şirli. Directorul de imagine al filmului este Adrian Silişteanu, colaborator constant al regizorului Adrian Sitaru. Filmul este produs de Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu fiind producător executiv. Scenariul a fost apreciat la nivel internaţional, câştigând în 2005 premiul „Balkan Fund” al Festivalului de Film de la Salonic.
Silviu Purcărete este unul dintre cei mai apreciaţi regizori de teatru din Romania şi Europa. Are o experienţă de peste 30 de ani şi a realizat spectacole memorabile în special la Teatrul Naţional din Craiova şi la cel din Sibiu. Este membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa, detinător al Golden Globe Peter Brook Prize pentru cea mai bună regie teatrală în 1995 şi Premiul pentru excelenţă artistică al Fundaţiei Hamada (Festivalul Internaţional de la Edinburgh 1991). Spectacolul Faust realizat la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu a fost unul din capetele de afiş ale Festivalului de la Edinburgh 2009, cel mai mare eveniment de gen din lume.
Filmul, produs de Libra Film Productions, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al programului MEDIA al Uniunii Europene si distribuit in România de Transilvania Film, va putea fi vizionat în cinematografe cât şi în unele din cele mai importante teatre (!) din ţara, incepind cu 20 aprilie.